Ferește-te de metodele celor care L-au răstignit

Ferește-te de metodele celor care L-au răstignit

Atunci când o cauză este promovată prin minciună, ea nu poate tolera adevărul. Cei care promovează cauza frauduloasă nu numai că nu doresc adevărul, dar se opun în mod activ acestuia. De-a lungul întregii istorii a omenirii, Satana, tatăl minciunii, și adepții săi au folosit metode, strategii și practici specifice, menite să abată mințile noastre de la adevăr.

În urmă cu două mii de ani, Isus a umblat prin țară făcând bine, vindecând oameni, scoțând demoni și prezentând adevărul despre Împărăția lui Dumnezeu, o împărăție a iubirii, care poate fi avansată doar prin adevăr. Influența Sa creștea, determinând tot mai mulți oameni să pună întrebări; astfel, adevărul avansa, minciunile și teologiile false erau demascate, metodele oculte contrastau cu neprihănirea lui Hristos, iar cei ale căror poziții erau amenințate nu se pocăiau, deoarece “oricine săvârșește (fapte) rele urăște Lumina și nu vine la Lumină, ca să nu i se dea în vileag faptele.” (Ioan 3:20 NTR).

Metodele celor care L-au răstignit sunt în contrast cu metodele lui Hristos. Pe măsură ce ne apropiem de cea de-a doua venire a lui Isus, credincioșii vor fi tentați să renunțe la principiile și practicile lui Isus și să ia sabia lui Satana, adoptând și practicând metodele celor care L-au răstignit pe Mântuitorul nostru. În societatea de astăzi, tatăl minciunii amăgește milioane de oameni să adopte și să pună în practică metodele sale sub pretextul că urmărește dreptatea, echitatea. Dar Biblia ne spune să “nu avem nimic de-a face cu faptele neroditoare ale întunericului, ci mai degrabă să le dăm în vileag (demascăm).” (Efeseni 5:11 NTR).

În acest blog, vom face exact acest lucru – vom expune metodele folosite de cei care L-au răstignit pe Hristos. Observați vreuna dintre următoarele metode folosite în societatea de astăzi? Ați fost tentat să folosiți vreuna dintre ele?

Insultele și asasinarea caracterului

Însă, când fariseii au auzit acest lucru, au zis: „Omul Acesta nu alungă demonii decât cu ajutorul lui Beelzebul, conducătorul demonilor.” (Matei 12:24 BINT09).

Mulțimea I-a răspuns: „Ești posedat de demon! ” (Ioan 7:20 BINT09).

Iudeii au răspuns: „Nu spunem noi bine că ești samaritean și că ești posedat de diavol?”. (Ioan 8:48 BINT09).

Iudeii I-au zis: „Știm acum că ești posedat de diavol.” (Ioan 8:52 BINT09).

Acuzându-i pe cei drepți de răul pe care-i înșiși îl fac

Atunci marele preot și-a rupt hainele și a zis: „Blasfemie! Ce nevoie mai avem de martori? Iată, acum ați auzit blasfemia Lui. Ce credeți?” (Matei 26:65, 66 BINT09).

Răstălmăcirea cuvintelor și sperjurul

La urmă au venit doi (martori mincinoși) și au spus: „Acesta a zis: Eu pot să stric Templul lui Dumnezeu și să-l zidesc iarăși în trei zile.” (Matei 26:60, 61 BINT09).

Apelarea la opiniile experților mai degrabă decât la adevăr pentru a-i intimida pe cei needucați

Atunci gărzile au venit la marii preoți și farisei și ei le-au spus: „De ce nu L-ați adus?” Gărzile au răspuns: „Niciodată nu a vorbit vreun om așa ca El.” Fariseii le-au răspuns: „Nu cumva ați fost înșelați și voi? Oare dintre farisei sau conducători a crezut cineva în El? Dar mulțimea aceasta care nu cunoaște Legea e blestemată!” (Ioan 7:45-49 BINT09).

Intimidarea prin sancțiuni și restrângerea libertăților

Părinții lui au zis așa pentru că se temeau de iudei. Fiindcă iudeii se înțeleseseră deja că dacă cineva Îl va recunoaște drept Hristos, să fie dat afară din sinagogă. (Ioan 9:22 BINT09).

Respingerea și violența mulțimii

Când au auzit acestea, toți cei din sinagogă s-au umplut de mânie și, ridicându-se, L-au scos din cetate și L-au dus pe creasta muntelui pe care era zidită cetatea lor ca să-L arunce de acolo. (Luca 4:28-29 BINT09).

Trădarea sub masca binecuvântării

Îndată, Iuda s-a apropiat de Iisus și I-a zis: „Bucură-Te, învățătorule!” Și L-a sărutat.(Matei 26:49 GNT).

Suprimarea vocilor adevărului și reducerea lor la tăcere, intimidarea și incitarea la revolte

Pe când îl ascultau, ei s-au umplut de furie și au început să strige „Mare e Artemisa efesenilor!” Cetatea s-a umplut de tulburare și confuzie. Au năvălit într-un gând în arena teatrului și i-au înșfăcat pe macedonenii Gaius și Aristarh, însoțitorii lui Pavel. Pavel a vrut să iasă în fața mulțimii dar ucenicii nu l-au lăsat. Unii din prefecții Asiei, care îi erau prieteni, au trimis și ei să-l roage să nu se ducă în teatru. Unii strigau ceva, alții altceva, toată adunarea era încurcată și mulți nici nu știau de ce se adunaseră acolo. Cei din mulțime i-au explicat cum stăteau lucrurile unuia, Alexandru, pe care iudeii îl împingeau în față. Alexandru și-a întins mâna și a dorit să se apere înaintea poporului. Dar când ei au înțeles că este iudeu, s-a iscat un zgomot ca o singură voce din toate piepturile și au strigat aproape două ore: „Mare este Artemisa efesenilor!” (Faptele Apostolilor 19:28-34 BINT09).

Batjocura și abuzul fizic

L-au îmbrăcat în porfiră și, împletind o cunună de spini, I-au pus-o pe cap. Şi au început să se plece înaintea Lui, zicând: „Te salutăm, regele iudeilor!” Și Îl loveau în cap cu o trestie și Îl scuipau și, căzând în genunchi, I se închinau. Iar după ce L-au batjocorit, L-au dezbrăcat de porfiră și L-au îmbrăcat cu hainele Sale. Apoi L-au dus afară ca să-L răstignească. (Marcu 15:17-20 BINT09)..

Refuzul de a asculta și uciderea vocilor adevărului

Atunci au strigat cu voce tare și și-au astupat urechile, și într-un gând au alergat asupra lui; Și l-au scos din cetate și l-au împroșcat cu pietre; și martorii și-au pus hainele jos la picioarele unui tânăr, al cărui nume era Saul. Și l-au împroșcat cu pietre pe Ștefan, care chema pe Dumnezeu și spunea: Doamne Isuse, primește duhul meu. Și, îngenunchind, a strigat cu voce tare: Doamne, nu le ține în seamă păcatul acesta. Și, spunând aceasta, a adormit. (Faptele Apostolilor 7:57-60 BTF2015).

Nu vă lăsați păcăliți să vă alăturați celor care L-au răstignit, adoptând practicile lor, căci nu putem câștiga niciodată cauza lui Dumnezeu folosind metodele lui Satana.

Pe măsură ce vor avea loc evenimentele finale care preced a doua venire a lui Hristos, cei neprihăniți vor fi aspru încercați și ispitiți. Vom birui numai dacă stăm alături de Isus, ne încredem în El și practicăm metodele Sale în modul în care îi tratăm pe ceilalți, inclusiv pe cei care sunt împotriva noastră. Dacă ești un creștin – real și adevărat, creștin în inimă, minte, suflet și putere – atunci vei face exact cum ne-a învățat Isus. Îi veți “iubi pe vrăjmașii voștri și vă veți ruga pentru cei care vă prigonesc, ca să deveniți copiii Tatălui vostru din ceruri” (Matei 5:44, 45).

Pregătiți-vă, pentru că Isus vine în curând!

Donate online, securely via PayPal using your credit or debit card (no PayPal account needed, unless you want to set up a monthly, recurring payment).


cancel recurring payment

 

Want to use zelle instead?
See how on our
Support and Donations page.

Upcoming Events

calendar

Testimonial Post Slider

Testimony 35

I am so pleased with the response your message is receiving at my church from the middle-aged to the young adults. I have given out 100 copies of the first two seminars and there are more request every week. One of my [class members] came to me after viewing the series, grateful and impressed with how easy the message was retained. He had been a Seventh-day Adventist in fear all his life, and felt like the scales were removed from his eyes after viewing the seminars. I am so impressed by the change I see in members who have received this message, we are in one accord. However, I am sadden by the negative response of the older people. I am verbally attacked anytime I talk about imposed laws, but I believe my mission is to enlightened everyone I can. I watch your Bible Study Class on YouTube every Friday night and I feel like I am apart of the class. All of you are in one accord and I am so blessed to have found you. I pray that all of you continue to spread this message and I am committed to doing my part.

Clara S., Westfield, MA, USA

 

Testimony 62

I would like to express my thanks to the C&R team for creating a platform from which people can learn to trust in God and grow. My life is a witness to the effectiveness of this ministry. Without believing the truth about God as you have shown, I don’t know what my life would be like. I had given up on God helping me with certain sins – it was all useless. Given that the scripture is clear and God is so good, how could I have betrayed him so many times? I was a yo-yo christian; spinning up and down. My faith and enthusiasm was driven by discoveries/threats that prophecy is about to be fulfilled. But when I watched your “Healing the Mind” seminar, it was like a light finally went on. I could see God had no plan to hurt me, the danger came from sin, and that He is working to protect me and strengthen me. Thank you for allowing God to use you. The message God gave C&R saved my life!

Antony N. – Hobart, Australia

 

Testimony 10

I personally download and listen to each of Come And Reason Ministries Bible study class lessons and PDF study notes to use when teaching my class. Really appreciate the class especially when Dr. Jennings is teaching. Thank God there are persons like him doing His work and traveling to share His beliefs.

B. L.M., North Plains, OR, USA

 

Testimony 72

I am blown away by the truth that you present. God’s Design Law makes so much sense! You have validated my impression that, if God is love, He would not kill those who don’t want to know him. If God gives us choice, then how can He destroy us if our choice is not to follow him. Thank you for opening my eyes and heart to the pure love of God seen through Jesus. The love I now have for Jesus is deeper and free from condemnation. My heart has been opened to love others as Jesus loves me. May God continue to bless your God-given insight into His word and your ministry. The truth has set me free!

H. Miller, Centereach, NY

Testimony 7

Ok, so last night I listened to “The Law of Liberty” and “How to Achieve Victory: Freedom, Truth and Spirtual Warfare.” These are both MY ABSOLUTE FAVORITES so far! The logic is just soooooo beautiful. I had to re-listen to them a couple of times. I just want to EXPLODE! (<< we assume with joy and happiness)

N. B., Canada

 

Testimony 21

I am absolutly on fire with the message at Come and Reason! I can’t get enough! I’ve read your book, blog, and articles. I’ve listened to your Bible study podcasts, your radio show, and your series – all excellent! It wasn’t until the past couple of years that I have I like I’m becoming “healthy,” with more to share with others than just beasts and commandments! I used to be a Bible worker and preached when the pastors were gone until I had had enough. I didnt realize at the time what the problem was, but i know now… the message wasn’t properly focused. Now my flame is rekindled. All of your little examples are so perfect in explaining something “complicated” and making it easily understood! Now I’m trying to shape it into a life changing evangelistic series! Thank you!

M.T., USA

 

Testimony 14

We really appreciate your views on the judgment and they make good sense considering our free choice.

Anonymous

 

Testimony 51

I Love This Ministry!!!!!!! I see first hand how this message is desperately needed, how erroneous beliefs about God and His Character negatively affect humanity at every level. I thank God for your ministry, as I was searching on my own and was discovering some of your same beliefs and was blown away when I found your ministry. I know you hear it all the time, but it is truly life changing. May God continue to reveal His Will to you and Bless you!

Eric S., Sanford, FL, USA

 

Testimony 13

I borrowed “Healing The Mind” DVDs from a friend and showed them at my home for a small gathering of women friends. Neither of my friends are Adventist, but they both enjoyed and embraced the messages you taught. In fact, one of the ladies prayed out loud in our group and that was the first time she had ever had public prayer.

J.B. ,Dalles, OR, USA

 

Testimony 34

I was introduced to Come and Reason Ministries by accident, via a passing comment made in a bible study class we were visiting. I checked this website out and my life was changed. The understanding of the truth of God’s character, and how we apply it, is so right. The tricky part is consistently applying which “lens” to look through. As I began to understand, I started sharing the basics of this understanding with a discussion group I was leading and, suddenly, a lot of things started to make sense that never used to. At the same time, I enjoyed an amazing opportunity. I was able to conduct a full bible study at WORK! What an amazing experience! It is such a joy to share the truth about God and to share how it all fits in the war between God and Satan. So many people benefit when we have a correct understanding about how God works and who He really is! Thank you for this transformational understanding. Keep up the good work! God Bless you!

Tony P., CA, USA

 

Testimony 38

Since November 2015, when I started studying Gods word from this God Is Love point of view, my life has been transformed. My troubled marriage of 15 years has been healed and my husband and I are truly happy for the first time in 15 years. Now When I read the word of God I understand it so much better and I can’t help but see Gods love radiating through the pages to humanity. Gods word is living and active and I am blessed beyond measure to be having this amazing experience. God has given me a beautiful understanding of Jn 3:16 that amazes me more and more each day. Thank you again for your ministry.

Helen D., London, England

 

Testimony 15

I have been sharing Come And Reason Ministries Bible study lessons with several folk. You have such a beautiful view of the plan of salvation. If we had this message preached when I was young, my generation would still all be in church.

H. R., New Zealand

Testimony 12

I have been really blessed reading your response to the various questions on your site.

K.C., OH, USA

 

Testimony 57

You have helped make sense of thirty two years of confusion. The material you freely provide reorganized so much of my life into such a beautiful pattern that has always been hinted at from within, but misguided with my training and what I was experiencing externally. My filipno parents, who were converted from Catholicism to SDA, were sincere and did their best to raise me the right way and I have deep respect for them. However, being immigrants and not understanding the language made for a difficult transition as I was growing up, which also applied to my spiritual growth as I learned the patterns of religion. I have been listening to as many bible study classes and reading blog posts as my time in a work truck will allow, searching for the practical applications of where spirituality and reality meet, and I thank you for helping me find that. You have helped me reach a point in which I can truly say that I love God, that I believe He loves me, and, like David, I delight in His law. God bless.

Emmanuel V., Calgary, AB Canada

Testimony 19

I truly believe that to know who God really is the first step to understand ourselves in a balanced and kind way, so the healing can take place. Your approach really makes sense – Thank you for your ministry!

A.M., Pittsburg, PA, USA